Divertiland Playland isi ia la revedere de la prichindei pe 15 octombrie
Joaca si distractia ne sunt la suflet si vor ramane acolo mereu. La fel si copiii minunati care ne-au incantat cu voiosia lor nesfarsita de-a lungul acestor ani in care povestea Divertiland Playland ne-a purtat cand prin momente mai agitate, cand prin clipe de nespusa implinire. Calatoria noastra va continua, insa spatiul din soseaua Pipera nr.59 se va inchide definitiv pe 15 octombrie. Demersurile pentru relocarea celui mai mare parc acoperit de distractii din Romania ne ingaduie sa speram ca despartirea de fascinantii piticoti va fi doar una de scurta durata.
Decizia luata nu este un capriciu, cum nu este nici ceea ce ne-am fi dorit pentru sezonul acesta si pentru cele ce ar fi urmat. Din motive care se afla dincolo de controlul nostru, ne-am vazut brusc nevoiti sa reconsideram circumstantele in care ne desfasuram activitatea. In final, am ales in detrimentul proiectului pe care am reusit sa-l dezvoltam atat de frumos, dar pentru idealurile pe care am cladit acest incantator univers dedicat copiilor.
Privim inainte cu incredere si am inceput deja numaratoarea zilelor pana cand va vom putea anunta entuziasti ca Divertiland Playland s-a redeschis intr-o noua locatie. Pana atunci, ramanem cu bucuriile adunate in tot acest timp, cu amintirile pretioase pe care le impartasim cu voi, mici si mari, si cu satisfactia ca, weekend de weekend, le-am oferit posibilitatea prichindeilor sa-si exerseze imaginatia in voie intr-un spatiu urias, printre zeci de atractii care mai de care mai distractive, cu ateliere de creatie, workshop-uri, spectacole si petreceri personalizate.
Va multumim tuturor pentru increderea acordata in tot acest timp si nu incheiem inainte de a va promite ca vom face tot ce ne sta in putinta pentru a ne revedea cat mai repede.
Asadar, pe curand!